Nu am mai scris de ceva timp in ciuda straduintei mele de a scrie des, dar mai ales subiecte care pot fi folositoare pentru unii. Clar, am avut si am probleme serioase. Nu am nici acum un job dupa ce a trebuit sa-mi dau demisia de la ultimul. Criza asta m-a afectat mai mult decat mi-as fi dorit vreodata!
Am deja 4 luni de cand caut in fiecare zi de munca, anunturi pe net, in ziare etc. Din punctul asta de vedere orasul e mort! Pentru cele cateva, care au aparut, au fost o groaza de candidati la interviurile la care am fost si eu. In mod categoric anul ast ava fi de incercare pentru planul meu profesional si financiar!
De curand insa, s-a ivit ocazia sa ma relaxez si sa ma distrez putin intr-un loc pe care intotdeauna l-am adorat pentru peisajele montane superbe, mai ales pe timp de vara, aerul curat si linistea pe care o poti gasi acolo(nu sirene, nu claxoane, doar pasari, vantul care trezeste toate frunzele la viata).
Aici am copilarit, in fiecare vacanta de vara pe timpul scolii. Abia asteptam sa ajung la bunicii mei de aici si mai ales sa ma bucur de libertatea de a considera intregul sat si imprejurimile pitoresti un imens teren de joaca! Unde aici? Satul se numeste Marasti. Multi il stiu din cartile de istorie. In timpul Primului Razboi Mondial, nemtii au avut probleme serioase pe linia Marasti, Marasesti, Oituz. "Pe aici nu se trece!" asa suna replica romanilor in fata unui front care parea de neoprit. Satul are un mausoleu ridicat in cinstea eroilor cazuti pe aceste superbe si linistite campii de azi. Mausoleu care nu prea mai este vizitat acum, si desi e bine intretinut, nu mai are faima pe care o avea pe vremea comunismului. De vina este si locatia (nu e pe un drum european ca cel de la Marasesti), dar odata ce invingi drumurile dificile, presarate de de gropi (...ca peste tot in Romania). Atat peisajele montane cat si mausoleul arata pitoresti!De fapt drumul e bun, e in mare parte drumul spre Soveja, statiune cunoscuta atat in Vrancea cat si in Galati, dar la iesire dintr-un sat(Racoasa) se face la dreapta pe un drum ceva mai rau.
Cat eram copii nu vedeam cat de frumos este locul, nici nu prea aveam noi timp...cand nu ne ajutam bunicii la muncile agricole, sau prin curte, eram mai mereu plecati, ba la scaldat, ba la furat de porumb (pe care-l coceam pe camp) sau la furat de cirese sau la furat de nuci (din cauza carora veneam cu palmele negre, dupa ce le scobeam pe undeva printr-o varloaga) si multe altele, toate in functie de sezon! Poate si din cauza atator amintiri frumoase, dintr-o perioada in care efectiv nu aveam nici o grija, in afara de ce planuiam noi in fiecare seara pentru a doua zi, de fiecare data cand ajung acolo ma simt imediat mult mai bucuroasa si mai linistita.
Am atasat cateva poze si in albumul meu, cat si in post. Trebuie sa explic insa ceva. Intre pozele atasate se vede calr ca unele sunt facute intr-un cimitir, asta pentru ca bunicii mei locuiesc in a doua casa dupa cimitir(cand eram mici ne jucam de-a va-ti-ascunselea prin cimitir, chiar si la 12 noaptea, sau aveam misiunea importanta si eu si fratele meu sa ne urcam rapid in clopotnita de la intrarea in cimitir, si sa tragem clopotele atunci cand ploua cu grindina, pentru ca se pare ca sunetele emise de clope imprastie norii si foarte repede nu mai cadea si grindina, care putea distruge recoltele). In plus, fiind un sat destul de mic, unde toata lumea stie pe toata lumea si ce fac mereu, cimitirul era un alt loc de "publicitate personala a familiei", adica fiecare familie se ingrijeau de mormintele familiei si le faceau cat mai frumoase si pline de flori, ca sa se laude mai apoi, pur si simplu!
Deci daca pana si cimitirul din sat arata plin de flori si verdeata, va dati seama ca celelalte peisaje cu padurile ca si componenta predominanta sunt absolut superbe. Pentru cineva care stie toate vaile si potecile mai mult sau mai putin ascunse sau invadate pur si simplu de vegetatie, imprejurimile Marastiului sunt absolut superbe, pline de vegetatie si o fauna bogata. Cu toate astea, nu am vazut vre-odata pe-acolo lupi sau ursi (desi sunt), pentru ca niciodata nu ne aventuram prin padurea mare, avertizati fiind de bunici, dar erau si asemenea exemplare. Ma pot doar lauda ca am vazut vulpi....chiar pe ulita, ziua in amiaza-mare (probabil considerau satul unde in fiecare curte erau pui, un fel de supermarket, de caini nu parea sa le fie frica, probabil si-au dat seama ca sunt legati....)
Ca iesirea mea intr-o duminica a Rusaliilor la iarba verde la Marasti sa fie si mai placuta, am fost mai multe rude adunate sa facem un gratar....cu de toate(carne, mici, somon, etc) totul a fost superb! Plus ca m-am plimbat de aiurea pe-acolo prin imprejurimi si am ajuns acasa cu picioarele in pioneze si arsa de soarele de la munte (Daca in Focsani fusese inorat pe alocuri si cam 30 grade, acolo era doar un soare arzator, cateva scame de nori, timide rau, si 34 grade!
0 comments:
Post a Comment